TRISOMY test

Sindromul Down — Trisomia 21

Sindromul Down este cauzat de trisomia 21 – o tulburare care rezultă din prezența unui cromozom suplimentar 21.

Doar două treimi din sarcinile cu sindrom Down vor duce la o naștere normală. Aproximativ 30% din sarcini se vor termina cu un avort spontan.

Această tulburare are un impact grav asupra creșterii și a stării generale de sănătate a copilului. Se caracterizează prin trăsături distincte ale feței și diferite niveluri de disfuncție psihologică și mintală. Cele mai frecvente complicații includ tulburări imune și circulatorii sau tulburări gastro-intestinale. Copiii care suferă de trisomia 21 necesită îngrijire medicală specială în funcție de gradul de handicap. În unele cazuri, simptomele sindromului Down pot fi moderate și pacientul se poate bucura de o viață relativ lungă.

Sindromul Edwards — Trisomia  18

Sindromul Edwards apare ca rezultat al unui cromozom suplimentar 18. Consecințele acestei anomalii cromozomiale sunt grave – bebelușul se naște cu greutate mică, cu o formă anormală a capului, un maxilar mic, o gură mică, frecvent cu o despicătură a buzei sau a cerului gurii. Pe lângă faptul că suferă de probleme de respirație și de hrănire, copilul este, de asemenea, predispus la dezvoltarea bolilor de inimă. Speranța de viață este foarte scăzută.

Sarcinile cu sindromul Edwards prezintă un risc ridicat de avort spontan, iar majoritatea copiilor născuți vii nu trăiesc mai mult de un an.

Sindromul Patau — Trisomia 13

Trisomia cromozomului 13 se numește sindromul Patau. Trisomia 13 este o tulburare genetică gravă care poate afecta toate organele, inclusiv creierul, inima și rinichii. Acești copii sunt uneori născuți cu cerul gurii alungit sau cu membrele deformate. Persoanele care suferă de această tulburare congenitală au șanse foarte mici de supraviețuire.

Sarcinile cu sindromul Patau prezintă un risc ridicat de avort spontan sau de bebeluși care se nasc morți.

 

TRISOMY test XY

SYNDROMUL TURNER 45,X

În termeni de laborator, sindromul Turner (disgenezie gonadală) corespunde cariotipului 45, X, ceea ce înseamnă că lipsește un cromozom de sex din setul standard, existând doar un cromozom X (monosomia X). Monosomia X poate avea o formă de mozaic, iar simptomele clinice pot fi mai puțin severe. Sindromul Turner are un raport de incidență de 1 din 2500 de fete născute. Atunci când nu sunt tratate, cazurile clinice dezvoltate se caracterizează prin statură mică (la momentul nașterii sau la o vârstă fragedă) și prin caracteristici sexuale secundare subdezvoltate, inclusiv amenoree și infertilitate. Parțial tratabile utilizând substituție hormonală, statura mică și caracteristicile sexuale la bolnavii cu sindrom Turner au fost tratate cu rata de succes crescând în ultimii ani. Deși infertilitatea asociată cu sindromul Turner poate fi tratată folosind metode avansate de reproducere asistată, succesul în acest domeniu a fost rar până acum.

Alte simptome fie dispar cu timpul, fie, dacă sunt tratate în mod adecvat, dispar (de exemplu, limfedem) sau devin mai puțin severe (de exemplu, pterygium și chisturi în formă de scut). Caracteristicile sindromului Turner includ, de asemenea, probleme congenitale ale rinichilor și probleme cardiace congenitale. Problemele cardiace congenitale severe pot avea un impact negativ asupra tratamentului.

SINDROMUL KLINEFELTER XXY

În termeni de laborator, sindromul Klinefelter corespunde cariotipului 47, XXY, ceea ce înseamnă că setul standard de cromozomi cu un complement masculin al XY conține cel puțin un cromozom suplimentar X. Sindromul Klinefelter poate fi sub formă de mozaic, iar simptomele clinice pot fi mai puțin severe; cu toate acestea, dacă există mai mulți cromozomi suplimentari X, simptomele clinice pot fi mai dezvoltate. Sindromul Klinefelter are un raport de incidență de 1 din 500 de băieți născuți. Atunci când nu sunt tratate, cazurile clinice sunt caracterizate printr-o înălțime mai mare, însoțită de caracteristici sexuale secundare feminine (ginecomastie, obezitate ginoidă), pubertate incompletă și infertilitate. În general, pacienții sunt mai sensibili și dezvoltă frecvent defecte de vorbire și de învățare. Organele lor genitale sunt mici sau caracterizate de testicule nedescoperite și de un penis mai mic; pacienții sunt mai susceptibili de hipospadiasă. Spre deosebire de alți bărbați, pacienții cu sindrom Klinefelter prezintă un risc ridicat de apariție a bolilor specifice femeilor, cum ar fi cancerul la sân. Testosteronul lor scăzut, pubertatea incompletă și caracteristicile sexuale subdezvoltate sunt parțial tratabile prin substituție hormonală. Deși infertilitatea asociată cu acest sindrom poate fi tratată utilizând metode avansate de reproducere asistată, succesul în acest domeniu a fost rar până acum.

Ghidurile medicale recomandă ca viitoarele mame nu trebuie să fie informate de riscul de sindrom Turner sau Klinefelter; de asemenea, se recomandă ca pacienta să nu fie supusă unei metode invazive de verificare (de exemplu, prin amniocenteză). Respectând aceste recomandări, rezultatele TRISOMY test conțin informații despre sexul cel mai probabil al fătului, dar nu există detalii despre eventualele anomalii ale numărului de cromozomi sexuali, chiar dacă pe parcursul efectuării analizei ar exista indicii în acest sens. Înainte ca viitoarea mamă să fie supusă unui screening TRISOMY test XY sau TRISOMY test +, ea trebuie să decidă, în lumina tuturor indicațiilor și informațiilor generale, dacă dorește să știe sexul fătului pe bază de cromozomi. Dacă dorește acest lucru, trebuie să decidă dacă vrea să fie informată de potențialele constatări legate de sindroamele 45, X și 47, XXY, care reprezintă cauza sindroamelor Turner și Klinefelter.
În comparație cu anomaliile autozomale (în special, cromozomul 21, 18 și 13), s-a înregistrat o scădere a numărului de cereri pentru un avort atunci când anomaliile cromozomiale sexuale (45, X și 47, XXY) sunt detectate ca parte a diagnosticului prenatal. Din acest motiv, respectăm ghidurile medicale care susțin informarea pacientei cu privire la riscurile potențiale sau rezultatele diagnosticului diferențial numai în perioada postnatală. Aceste informații sunt furnizate cu condiția ca mama să-i solicite acest lucru medicului curant.

sindromul XYY și sindromul XXX

Sindromul XYY afectează bărbații cu cariotip 47, XYY. Linia celulară cu un cromozom suplimentar Y poate fi sub formă de mozaic. Sindromul are un raport de incidență de 1 din 1000 de băieți născuți. Simptomele clinice: de obicei nu prezintă anomalii somatice, bărbații XYY sunt de obicei caracterizați printr-o înălțime peste medie. În copilăria timpurie, sindromul XYY este asociat cu tulburări ușoare (dezvoltarea vorbirii, învățarea, activitatea motorie și dificultățile emoționale, precum și unele simptome din spectrul autist).

Sindromul XXX afectează femeile cu cariotip 47, XXX. Linia celulară cu un cromozom suplimentar X poate avea o formă mozaică. Sindromul apare cu un raport de incidență de 1 din 1000 de fete născute. Simptomele clinice: de obicei nu prezintă anomalii somatice, femeile XXX se caracterizează, de obicei, printr-o înălțime peste medie. În copilăria timpurie, sindromul XXX este asociat cu tulburări ușoare (dezvoltarea vorbirii, învățarea, activitatea motorie și dificultățile emoționale), iar tulburările renale congenitale sunt mai frecvente.

Ghidurile medicale recomandă ca viitoarele mame nu trebuie să fie informate de riscul de sindrom XYY sau XXX; de asemenea, se recomandă ca pacienta să nu fie supusă unei metode invazive de verificare (de ex.: amniocenteză). Respectând aceste recomandări, rezultatele TRISOMY test conțin informații despre sexul cel mai probabil al fătului, dar nu există detalii despre eventualele anomalii ale numărului de cromozomi sexuali, chiar dacă pe parcursul efectuării analizei ar exista indicii în acest sens. Înainte ca viitoarea mamă să fie supusă unui screening TRISOMY test XY sau TRISOMY test +, ea trebuie să decidă, în lumina tuturor indicațiilor și informațiilor generale, dacă dorește să știe sexul fătului pe bază de cromozomi. Dacă dorește acest lucru, trebuie să decidă dacă vrea să fie informată de potențialele constatări legate de sindroamele XYY și XXX sau numai de cele legate de sindroamele 45, X și 47, XXY, care reprezintă cauza sindroamelor Turner și Klinefelter (împreună cu limitele specificate mai sus).

 

TRISOMY test +

SINDROAMELE DE MICRODELEŢIE

Datorită limitărilor biologice și tehnologice, precizia examinării sindromului de microdeleție este relativ mai scăzută comparativ cu trisomiile 21, 18 și 13. Având în vedere incidența scăzută a microdelețiilor, nu au existat studii care să valideze în mod fidel acuratețea testului nostru care vizează aceste sindroame.

Numele sindromului	Localizare	Incidență	Deleție
Sindromul DiGeorge	22q11	1 : 4000	3 – 5 Mb
Sindromul de microdeleţie	1p36	1 : 5000 – 10 000	1 – 10 Mb
Sindromul Prader-Willi și Sindromul Angelman	15q11	1 : 10 000 – 30 000	2 – 9 Mb
Sindromul Cri-du-chat	5p15	1 : 20 000 – 50 000	5 – 35 Mb
Sindromul Wolf-Hirschhorn	4p16	1 : 50 000	2,5 – 30 Mb

 SINDROMUL DIGEORGE (22q11)

Cel mai frecvent sindrom de microdeleție, sindromul DiGeorge, provoacă o tulburare severă care se poate manifesta în orice sistem sau în orice parte a corpului uman. Simptomele pot fi tratate numai în unele cazuri. Tulburarea este caracterizată de probleme cardiace congenitale, tulburări ale sistemului imunitar, probleme cu rinichii, anomalii craniofaciale, risc crescut de a dezvolta în perioada de adult tulburări psihice. Simptomele variază considerabil. În unele cazuri (în special cele care implică simptome mai puțin pronunțate), se poate presupune o transmitere familială și o variabilitate intrafamilială.

Deoarece problemele cardiace congenitale pot fi de fapt singurul simptom al deleției 22q11, sindromul este frecvent detectat prin examinări genetice prenatale atunci când este detectată o tulburare congenitală a auzului sau când o astfel de tulburare este indicată prin screening-ul cu ultrasunete.

SINDROMUL DE DELEȚIE 1p36

Asemănător cu sindromul DiGeorge, sindromul de deleție 1p36 este unul dintre cele mai frecvente sindroame de microdeleție. Acesta conduce la o tulburare extrem de severă și netratabilă, caracterizată prin simptome foarte variate. Principalele sale caracteristici includ retardul mintal combinat cu perturbări comportamentale, întârzieri de creștere și hipotonie.

SINDROMUL PRADER-WILLI ȘI SINDROMUL ANGELMAN 15q11

Deși sunt diferite în ceea ce privește simptomele clinice, ambele sindroame sunt cauzate de absența sau disfuncția genelor în aceeași regiune critică a cromozomului 15. Deși majoritatea cazurilor sunt determinate de o deleție care afectează o regiune critică a cromozomului 15, alte cazuri pot fi provocate de mutații sporadice, de tulburări de metilare sau de disomie uniparentală. În aceste condiții, nu se poate aștepta ca testul să detecteze toate cazurile de sindrom Prader-Willi și Angelman.

Sindromul Prader-Willi se caracterizează prin hipotonie, reflexe slabe, dificultăți de hrănire în copilăria timpurie, hiperfagie și obezitate de la vârsta de 2 ani. Retardul mintal este relativ ușor, dar există și alte tulburări comportamentale în afară de mâncatul excesiv.

Caracteristicile sindromului Angelman sunt mai puțin exprimate. De obicei, simptomele clinice nu sunt evidente la naștere și încep să se dezvolte în jurul vârstei de 12 luni. Acestea includ activități psihomotorii și întârzieri ale dezvoltării vorbirii. Retardul mintal mediu al pacientului este însoțit de tulburări comportamentale pronunțate.

SINDROMUL CRI-DU-CHAT 5p15

Sindromul Cri-du-chat este un sindrom cunoscut de mai mult timp, definit citogenetic (cunoscut și sub numele de sindrom Lejeune sau sindromul 5p), deoarece delețiile mai extinse au fost detectate utilizând microscoape optice în epoca citogenetică.

Numele „cri-du-chat” (țipătul de pisică) provine de la principalul simptom clinic care caracterizează acest sindrom în copilăria timpurie. Combinat cu dismorfie facială caracteristică, simptomul este caracteristic acestui sindrom, în raport cu alte afecțiuni care implică întârzieri de creștere, retard psihomotor, microcefalie și hipotonie. Amploarea efectivă a deleției se corelează cu severitatea handicapului pacientului.

SINDROMUL WOLF-HIRSCHHORN 4p16

Sindromul Wolf-Hirschhorn (cunoscut și ca sindromul 4p) aparține aceluiași grup de sindroame identificate prin citogenetică tradițională. Severitatea simptomelor sale clinice se corelează cu amploarea efectivă a deleției. La fel ca sindromul cri-du-chat, acest sindrom vine cu dismorfie facială caracteristică, combinată cu microcefalie, hiperteleism, ochi proeminenți și un filtru scurt (distanța dintre nas și gură). Întârzierea de creștere și întârzierea psihomotorie sunt însoțite de alte simptome grave, cum ar fi hipotonia, epilepsia și probleme de dezvoltare congenitală care afectează organele interne (în special probleme cardiace și renale).

Diagnosticarea anomaliilor cromozomiale

În timpul sarcinii, fiecare viitoare mamă este supusă unui număr de examinări preventive, axate pe sănătatea fătului, precum și a sa. Diverse teste de screening efectuate în această perioadă vizează anomalii de dezvoltare.

1. Screening biochimic prenatal

Screening-ul biochimic prenatal determină riscul apariției sindromului Down (trisomia 21) și a sindromului Edwards (trisomia 18), precum și a riscului de probleme ale tubului neural deschis sau ale defectelor peretului abdominal anterior.
Rata de risc este determinată în funcție de vârsta mamei și de parametrii specifici biochimici sau de ultrasunete.

Acești parametri sunt definiți în ​​primul și în al doilea trimestru.

În primul trimestru, proteina plasmatică A (PAPP-A) și subunitatea beta liberă a gonadotropinei corionice umane sunt determinate prin analize biochimice. Parametrul cel mai imoprtant detectat prin investigații cu ultrasunet este transluciditatea nucală (TN). Analiza trebuie să fie efectuată de un ecografist experimentat și necesită echipament adecvat.

În al doilea trimestru, se determină alfa fetoproteina (AFP), gonadotropina corionică umană (HCG) și estriolul neconjugat (uE3).

În funcție de parametrii de screening utilizați, distingem următoarele tipuri de teste:

• un test combinat (doar parametrii biochimici din primul trimestru + TN);
• un triplu test (doar parametrii biochimici din al doilea trimestrul);
• un test integrat cu ser (parametrii biochimici din primul și al doilea trimestru, evaluarea comună la testul de sânge din al doilea trimestru);
• un test integrat (parametrii biochimici din primul și al doilea trimestru +TN, evaluarea comună la testul de sânge din al doilea trimestru).

În funcție de tipul testului utilizat, este posibil să se identifice până la 70-90% din fetușii cu sindromul Down. În practică totuși, rezultatele pozitive, adică având un risc crescut de anomalie cromozomială, pot fi greșite în 3-7% din toate cazurile (rezultate fals pozitive).

Femeile însărcinate cu un rezultat pozitiv de screening trebuie să fie supuse unor teste specifice mai invazive, cum ar fi amniocenteza, prelevarea de vilozități coriale, ecocardiografie etc. Aceste teste trebuie să confirme sau să excludă riscul prezenței unui handicap fetal.

Un rezultat pozitiv nu înseamnă un handicap sigur al copilului. Acesta înseamnă doar că riscul este mai mare și că sunt necesare teste suplimentare pentru a exclude sau a confirma handicapul.

2. Ultrasunete

Ecografia cu ultrasunete este un tip important de examinare din timpul sarcinii. În perioada cuprinsă între sfârșitul primului trimestru și începutul celui de-al doilea trimestru, se efectuează o examinare cu ultrasunete translucidă nucală pentru a măsura grosimea pliului nucal. Acest test poate dezvălui dacă bebelușul Dvs. poate avea sindromul Down. În această perioadă, morfologia fătului este examinată pentru a exclude tulburările grave de dezvoltare. Acest tip de diagnosticare trebuie efectuat de un specialist calificat și necesită echipament adecvat.

3. Amniocenteză

Amniocenteza este o procedură care implică prelevarea unei mostre de lichid amniotic direct din uter. În primele etape ale sarcinii, prelevarea unei mostre de vilozități coriale este uneori utilizată ca alternativă de diagnosticare (implică examinarea porțiunii fetale a placentei). Ambele sunt proceduri chirurgicale invazive, efectuate prin introducerea unui ac în uter prin burtă.

Probele sunt analizate utilizând tehnici de laborator genetice. Înainte de examinarea microscopică a numărului de cromozomi și a altor parametri, celulele fetale izolate sunt cultivate în condiții de laborator. Rezultatul este numit „cariotip” și este folosit pentru a evalua toate cele 23 de perechi de cromozomi.

Analiza TRISOMY test utilizează sânge matern, prelevat nu înainte de săptămâna a 11-a de sarcină, pentru a exclude trisomiile 21, 18 și 13 într-un mod neinvaziv, sigur și lipsit de durere. TRISOMY test poate fi recomandat de către un medic specializat în ginecologie și obstetrică sau de către un genetician clinic.

---